Inainte de pranz azi am calatorit cu metroul din Porto. Pornesc din statia Levada in parcursul meu catre universitatea Isag unde ma aflu la studii prin Erasmus. La următoarea oprire urca o doamnă destul de amabilă și modestă. Ca de obicei am un loc preferat la ultima intrare din vagon unde este un spatiu pentru accesul in cabina conductorului. Nu am avut cine știe interacțiuni cu persoana în cauză în afară de coregrafia spontană provocată de deplasarea trenului. La statia din Gara Campanha a coborat nu inainte de a remarca tricoul sau alb cu 3 pisici negre desenate.
Ma gândesc ca daca am fi fost pisici negre am fi reusit sa ne pastram mai bine echilibrul in timpul deplasării cu metroul. De altfel in metroul din Porto poti transporta impreuna cu tine si animale de companie precum pisici, caini sau alte vietatii cu dimensiunii medii. Pentru metroul din Porto sloganul furnizorului de servicii pentru calătorii este: Viața în mișcare.
Pisicile negre sunt unele dintre cele mai controversate pisicute din lume. Unii considera ca sunt aducatoare de noroc, altii considera ca aduc ghinion. Au reprezentat simbolul prosperitatii, dar au fost privite si ca fiind adevarate vrajitoare fiind arse pe rug… Totul datorita blanitei lor negre.
Haideti sa aflam cateva lucruri interesante despre pisicile negre:
Desi la noi pisica neagra este considerata ca aducatoare de ghinion, sunt unele tari in care se crede ca aceasta aduce noroc. De exemplu in Japonia daca esti femeie necasatorita si ai o pisica neagra, iti cresc sansele sa iti gasesti un sot. Daca esti in Germania si o pisica neagra iti taie calea de la dreapta la stranga, inseamna ca vei avea noroc. De asemenea, in Marea Britanie, o pisica neagra este considerata cadoul idel de nunta pentru o casnicie fericita.
In unele culturi se considera ca pisicile negre aduc noroc.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu